Tipologii de exprimare in amenajarea spatiului verde

Pentru a deveni parte din metabolismul discursiv al locuintei (in relatia acesteia cu exteriorul), spatiul verde are nevoie de o planificare riguroasa a tuturor elementelor care-l compun. Alegerea acestora trebuie sa tina cont de faptul ca o reusita a rezultatului final nu se va putea construi decat pe un dialog coerent intre plante, mobilier, accesorii, etc. Dincolo de planificarea utilitara a gradinii, caracterul identitar al acesteia este creionat de incercarea efortului uman de a imita natura, ca rezultat al unei lungi istorii a observarii directe si admirarii acesteia. In cursul acestui efort constant in a insera natura in discursul confortului uman, cultura, ca mod intim al individului de a se simti in lume, a amprentat modul in care natura s-a reconstruit ca spatiu verde urbanizat. Evolutia in timp a conceptului de gradina a fost gerata de capacitatea omului de a imagina, intensiv dar si extensiv, posibile scenarii in care natura sa fie indexata in continutul confortului uman. Dincolo de amprenta culturala, alte elememente au influentat acest excurs uman in replicarea naturii: climatul si microclimatul, expozitia solara (umbra sau soare), geografia terenului, expunerea la vant sau curenti de aer, orientarea in functie de punctele cardinale, calitatea solului, umiditatea, etc.

Formandu-se in siajul cultural al unor civilizatii, formatate de relief si conditii climatice, constranse la o gestualitate si un inventar compozitional care reflecta o anumita conceptie despre viata intr-un anumit moment dat, gradinile si-au distilat posibilitatea de identitate in interiorul unor concepte deja stabile, concepte care pre-formeaza cultura landscapingului contemporan.

In incercarea de a identifica unele din trasaturile specifice care formeaza conceptele generale in landscaping, vom incerca sa decantam ca inventar aproape rezidual orice alte elemente de compozitie in afara plantelor. Plecand de la ideea ca absolut toate elementele de compozitie trebuie sa se argumenteze in discursul estetic si functional al locuintei, o voce aparte in acest context o asigura plantele. Cu scurte descrieri generale, incercand sa punem in evidenta relatia dintre elemente si nu elementele insele, refuzand orice ierarhie (temporala sau estetica), vom enumera unele din principalele tipuri de gradini, cu trimitere directa la plantele care pot face ca o gradina sa fie incadrata intr-un tip anume de expresie peisagista (cu precadere utilizata in peisagistica romaneasca actuala).

1. Gradinile rusticeConstruite intr-o schema traditionala a vietii, gradinile rustice aspira la aspectul natural de tara, atat la nivel compozitional cat si ca functie mimetica a unor preocupari cotidiene: unelte de lemn, ulcioare de lut, carute din lemn, cursuri de apa in miniatura argumentate cu mori de apa artizanale, fantani rustice cu aspect decorativ, etc. O fantana, in apropierea unui copac si un loc de odihna in apropiere ofera un efect relaxant. In acest context, plantele sunt alese in functie de o paleta coloristica cat mai variata, in functie de o robustete sporita:

– bujorul- Paeonia

– maci-Papaver

– margarete- Leucanthemum

– liatris

– coada soricelului- Achilaea

– geranium

– dicentra spectabilis

– plantele autohtone care nu necesita intretinere

– pomi frutiferi

– straturi de legume si mirodenii

– garduri din impletituri de salcie- salix sp.

2. Gradinile aromate/mediteraneene

Deosebit de atractive pentru orice demers in amenajarea unui spatiu verde, gradinile mediteraneene atrag prin culori armonizate, alei din pietris cu paletar de culoare deschis, ambiente din caramida, garduri decupate cu insertii de plante. Specific acestor zone cu expunere solara mare este utilizarea pergolei ca suport pentru plante agatatoare, in vederea obtinerii mult doritelor zone cu umbra (Campsis, Humulus, Ipomea, Jasminus, Wisteria, etc.). Vita de vie, condusa pe spalier, si pergole ofera un farmec aparte, mediteranean. Aceste zone umbrite, parfumate de mirosul plantelor, sunt locuri dedicate siestei in preajma cafelei, degustarii de vinuri, etc. Un alt aspect important al acestui tip de gradina il constituie utilizarea teracotei, in special ca textura principala a jardinierelor si vaselor asezate pe terase generoase, organizate ca adevarate expozitii florale. Zonele de relaxare pot fi insotite de cursuri de apa formate din pietre incastrate (pebbles) in sol, jocuri de apa, toate puse in valoare de plante tolerante la un regim de apa sever, specifice solurilor bine drenate:

– Magnolia grandiflora

– Prunus Laurocerassus

– Photinia Red Robin

– Ghivece cu leandri, citrice, strelitzia,palmieri, aloe, agave;

– Cupressus sempervirens

– Perovskia

– Lavanda

– Bougainvillea

– Albizia julibrissin

– Aloysia gratissima

-Artemisia lanata

– Cactus

– Cistus x argenteus

– Helleborus hybrids

– Hibiscus tiliaceus

– Lagerstroemia indica 

– Origanum

– Quisqualis indica

– Rosmarinus

– Stachys

– Salvia

– Tarhon

– Thymus

Datorita lipsei de apa, gazonul este aproape absent, fiind inlocuit de pietris asezonat cu plante taratoare sau exemplare minunate de Maslini, Palmieri, Citrice.

3. Gradinile englezesti

Opuse gradinilor frantuzesti formale, care tind catre perfectiunea spatiilor (utilizand simetria ca principiu de exprimare, cu spatii ingazonate generoase, arbori si arbusti topiari si plante anuale, schimbate de doua ori pe an), gradinile englezesti imprima gradinii un caracter natural, abundent ca expresie florala; acest tip de gradina este articulat in jurul unei suprafete de gazon, circular punctului de perspectiva. Masivele florale, asezate circular si perimetral in raport cu gazonul, se devoaleaza in terase succesive (in functie de talia plantelor); astfel, plantele cu frunze mari si talie inalta sunt asezate in spate; in pozitie mediana sunt asezate plantele cu talie medie, zona de prin plan fiind rezervata plantelor cu talie mica si plantelor speciale. Aceste straturi sunt separate de zone tampon, goale, pentru a evita aparitia unei mase verzi haotice. Punctul de perspectiva (banca, patio, etc.) nu este unul singular, o sculptura, o fantana sau o planta anume putand crea scena perfecta astfel incat gradina sa ofere noi intelesuri. Zonele umbroase sunt ideale pentru plante care solicita soluri acide.

Urmand descrierea de mai sus, masivele florale se ofera ca straturi luxuriante de flori de vara: Alcea, Campanula, Iris, Hesperis, Aquilegia , Coreopsis, Leucanthemum, Digitalis, Rudbeckia, Helenium, Heuchera, Echinacaea, Liatris, Digitalis, Delphinum, Astilbe, Perovskia, Pennisetum, Hemaerocallis, Lilium sp., Phlox maculata, Muscari, Hydrangea, etc. Ca si plante cataratoare, amintim Rosa, Wisteria, Clematis, Campsis. Aceste plante perene sunt puse in valoare de straturi de bulboase.

Arbusti: Buddleja, Cornus, Corylus, Buxus, Ilex

4. Gradinile japoneze

Reflex al respectului fata de natura, arta japoneza a gradinii apeleaza la spirit mimetic prin reproducerea in miniatura a unui peisaj natural, ca spatiu dedicat meditatiei spiritului. Articulat pe identificarea si integrarea fluxului Chi in viata cotidiana, peisajul gradinii japoneze este profund marcat de spiritul filosofiei ZEN, intreg efortul creator degajand liniste, calm, subtilitate. O culme (in miniatura) cu o usoara unduire favorizeaza fluxul Chi ului; verdele (preponderent) reprezinta dezvoltarea, cresterea; dincolo de acest tablou seren, linistitor pentru orice spirit, gradinile japoneze propun o continua reinterpretare a prezentului, apelul la transcendenta fiind unul din motivele dupa care, prin asezarea plantelor, a elementelor de decor, gradinile japoneze ofera noi posibilitati de contextualizare. Alei pietruite, cursuri de apa secate, toate strecurate sinuos printre masive florale, stanci, zone de pietris arid, incearca sa incetineasca fluxul Chi; iazuri cu peste KOI, lampioane, poduri sau mobilier din lemn completeaza acest decor specific, uneori atat de greu de replicat intr-un spatiu strain spiritului japonez.

Desi specifice gradinilor japoneze, unele plante se regasesc si in scenarii diferite, specifice altor gradini, in special in gradinile moderne.

Cele mai utilizate plante (in functie de tipul de gradina japoneza): Pin alb (de Himalaya), Pin negru japonez, Cedru, Tsuga, Acer dissectum, palmatum, Arborele de lalea, Cydonia, Berberis, Weigela, Pittosporum, Iris japonezi, Azalee, Buxus, Rhododendron, Ilex crenata, muschi, Helxine (planta de tip covor asemanatoare cu Sagina), Ardisia. Pentru un aspect cat mai natural (definitoriu pentru o gradina japoneza) se utilizeaza pomi cu floare (pruni, ciresi, etc.) pentru a balansa aspectul controlat al celorlalte plante.

5. Gradini moderne

Construit ca semn al relaxarii intr-un spatiu al sarcinilor sociale, spatiul modern al gradinilor invita la coerenta de ansamblu in acelasi timp in care trebuie sa rezolve probleme legate de spatiu, de functionalitate. Strans legata de relatia individului cu locuinta, spatiul verde permite privitorului o liberalizare, o destructurare a clasicului propunand inovatia, reconversia, ca rezultat al adaptarii la lipsa de spatiu, de timp. Urmand tendinta obiectelor de a junge la gradul lor zero (ca forma), gradinile moderne subscriu ideii de minimalism, de zone degajate de rit (Baudrillard). Renuntand la ziduri, inlocuindu-le cu spatii vitrate, locuintele se deschid catre gradina, rolul acestora devenind tot mai important in econimia spirituala a vietii moderne. Decoruri amintind de o lume naturala, recreata in texturi compozite amintind de un lux din ce in ce mai greu accesibil (lemnul), pun in valoare o stilistica aparte a utilizarii plantelor; expresia acestora va evita notele agresive, naivitatea culorilor pastelate, urmarind integrarea intr-un minimalism al carui discurs tinde catre uniformitate, serie, echilibru intre tonuri calde si reci. Mai mult ca niciodata, plantele trebuie sa faca fata exigentei relatiei dintre ele, eliminandu-se pe cat posibil contradictia si agresivitatea. Totusi, ca urmare a dezvoltarii conceptului de vacanta exotica, odata cu magnetii-suvenir, pentru a retrai exotismul vacantei, unele gradini moderne implementeaza prin accente izolate de culori vii (rosu, galben, violet).

In gradinile moderne se admit, ca principiu, doua, maximum trei culori de plante; predomina plante filiforme, copaci cu accentuat desen ramicular, fara masa vegetala bogata, cu frunze medii sau mici, masive uniforme, numar redus de specii, plante de tip covor, peluze intinse si luciu de apa (uneori static).

Un rol important este ocupat de Graminee- miscanthus, festuca, pennisetum sp.

– buxus cu forma globuloasa sau paralelipipedica,

– allium sp.

-yucca filamentosa

– pachisandra

– hosta

– ferigi

– bambusul

– Carpinus- gard viu, topiar

– Kniphofia

– Agapanthus

– Sedum

– Carex

– Liriope

– Imperata

– Ophiopogon

– Stipa